RO EN RU

Intrare in sistem
Memorizează mă
Aţi uitat parola?
FEEDBACK
Nume
E-mail
Telefon
Intrebare
 
jlc-group.com pe Facebook
PROMO

     «Compania FoodMaster – Ice Cream» SRL din Kazahstan a lansat producerea îngheţatei Halal.

     Halal, în traducere din arabă «ceea este permis», reprezintă o concepție religioasă şi morală înaltă, ce reglementează modul de viaţă al oamenilor de credinţă musulmană. Cu toate acestea, Halal nu ţine doar de domeniul religios, dar a început să se refere şi la sfera de afaceri şi comerţ. În prezent Halal devine simbolul global al garanţiei calităţii şi alegerii modului sănătos de viaţă. Produsele alimentare Halal sunt naturale și ecologic pure şi se produc în conformitate cu prevederile Shari'a (codul juridic și moral-religios islamic bazat pe Coran și Sunnah).

     În luna mai 2011 «Compania FoodMaster – Ice Cream» SRL a obţinut certificatul ce confirmă că întreg ciclul de producţie şi servicii Halal al companiei se desfăşoară conform «Prevederilor temporare» ale producţiei Halal şi cerinţelor pentru deservire, şi de asemenea regulilor de confirmare ale ajustării şi standartului MS 1500-2004 «Ghidul cu privire la producerea, fabricarea, prelucrarea şi păstrarea producţiei HALAL».

© 1991-2021 JLC group